Primăria Bârlad continuă „Programul de plantări puieți de arbori și arbuști pe domeniul public” și a inițiat în acest sens un proiect de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali, în ședința din 28 februarie.

Inițiatorul proiectului, primarul Dumitru Boroș, motivează importanța continuității acestui program de plantare prin faptul că numărul construcțiilor și suprafețele pavate sau betonate creează un climat urban specific, cu temperaturi mai ridicate și o restricție a circulației aerului, ceea ce conduce la producerea așa numitului efect de „insula de căldură”, iar în contrast cu aceasta, vegetația, prin efectul de umbră și de creștere a umidității aerului contribuie la crearea unui mediu mai confortabil.

Atașat proiectului, inițiatorul a trecut și speciile de puieți care urmează să fie plantate.

Articolul precedentLiga 4 se reia pe 10 martie
Articolul următorNouă străzi din Bârlad, propuse pentru modernizare. Iată care sunt acestea