Președintele Consiliului Județean Vaslui și a filialei PSD, Dumitru Buzatu, nu crede că actuala conducere a partidului este una menită să fie de termen lung. El a propus chiar în cadrul CEx-ul PSD organizarea unui Congres pentru alegerea unei conduceri, însă cererea sa a fost respinsă.
„Echipa are sarcina de a organiza Congresul. Noua conducere este formată din preşedinţii organizaţiilor câştigătoare şi reprezentanţii regiunilor. Este o soluţie de moment care va conduce la organizarea unui congres. Urmează să se stabilească data congresului în funcţie de întâlnirea echipei coordonatoare. Majoritatea colegilor din Biroul Permannet şi-au dat demisia şi atunci în mod direct, statutar, biroul se dizolvă”, a precizat liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu, la finalul şedinţei.