Aproape 1 milion de lei a cheltuit Episcopia Hușilor pentru sprijinirea unor familii nevoiașe din județ, se arată în bilanțul pe anul trecut.

De altfel, Episcopia a fost implicată în 2018 în diferite activități filantropice. În cadrul evenimentului ”Bun venit, copilărie”, peste 300 de copii proveniţi din familii defavorizate din parohiile judeţului Vaslui, ȋnsoţiţi de preoţii coordonatori și de voluntari au sărbătorit Ziua copilului ȋn curtea Catedralei Episcopale.

Pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice,  la Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Vârstnice Huși, cei 60 de rezidenţi ai centrului au primit daruri constând ȋn fructe și dulciuri.

Eevenimentul ”Dar de Crăciun la Centenar”, care a avut loc ȋn curtea Catedralei Episcopale, peste 1.400 de copii, proveniţi din parohiile Eparhiei, au primit daruri bogate cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

În cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Huși,au fost înființate trei Așezăminte sociale,fiecare având două servicii (centru de zi pentru copii și Serviciu de ȋngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice): Așezământul social ,,Sf. Ierarh Nicolae” Fălciu, inaugurat în data de 21 noiembrie;  Așezământul social ,,Sf. Stelian” Boţești, inaugurat în data de 26 noiembrie; Așezământul social ,,Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” Bârlad, inaugurat în data de  06 decembrie.

Principale programe și activități sociale derulate în anul 2018 sunt:

Programul „Braţele părinteşti”, susținut financiar de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prin care au fost  acordate burse sociale unui număr de 100 de copii de vârstă şcolară, cu rezultate bune la învăţătură, provenind din familii sărace şi cu mulţi copii; ,,Un ghiozdan pentru noul an școlar”. În cadrul acestui proiect, aproximativ 650 de copii au primit ghiozdane și rechizite pentru ȋnceputul noului an școlar; ”Căldură pentru inimi curate” – un număr de peste 400 de copii, proveniţi din familii cu probleme financiare, au primit ȋmbrăcăminte și încălțăminte nouă (geacă de iarnă, ghete, pulovere, căciuli, mănuși, fulare, șosete); „Caravana dăruirii” – programul este destinat în special copiilor aflați în dificultate materială, dar și persoanelor în vârstă, cu venituri foarte modeste, din Episcopia Hușilor. Prin intermediul acestuia au fost distribuite aproximativ 4500 kg. de alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, 23 de paturi pentru spital, aparatură electronică, rechizite școlare și calculatoare; ,,Bucuria e acasă”- proiect concretizat în primă fază prin construirea unei case pentru o familie săracă din Grăjdeni, căreia i-a ars integral locuința. Proiectul va continua prin construirea mai multor case pentru familii cu mulţi copii; Programul „Ajutor de urgenţă”, care se desfăşoară permanent, scopul său este sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale aflate în situaţie de criză.

Pe lângă aceste programe social-filantropice permanente, amintim și suportul material și financiar al unor parohii ortodoxe române din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale (Marea Britanie, Irlanda, Franța), Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei si Portugaliei, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, precum și din partea Parohiei Sf. Maria – New York.

Articolul precedentÎncep înscrierile la clasa pregătitoare
Articolul următorAgenți economici, amendați de polițiști