CSM Vaslui nu a avut nici o emoție la Botoșani, unde s-a impus la 14 goluri diferență, scor 19-33.

Vasluienii au condus ostilitățile de la un capăt la altul, iar prima repriză a fost fantastică, handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig primind doar 9 goluri și marcând de 18 ori.

În partea a doua, oaspeții au avut același ritm și au încercat să mențină în permanență o diferență liniștitoare pe tabelă.

S-a terminat 33-19 pentru Vaslui, după ce în primul tur a câștigat cu scorul de 36-25.

Vasluienii au șapte victorii din tot atâtea meciuri, fiind la opt puncte în fața ocupantei locului secund, CSU Galați.

Etapa următoare, CSM Vaslui revine în fața propriilor suporteri, întâlnind echipa a doua a CSU Suceava.

Meciul este programat sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 18.

Articolul precedentVasluian decedat într-un accident din județul Argeș
Articolul următorDerby cu multe goluri la Under 19