”După-amiezile culturale la Vaslui”, serie desfășurată lunar la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”, continuă cu o conferință dedicată istoriei.

Astfel, miercuri, 10 iulie, la ora 14.00, coordonatorul  prof. univ. dr. Constantin Dram de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași l-a invitat să conferențieze pe dr. Liviu Brătescu de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, care a pregătit prelegerea „Centenar după… Centenar: retrospectivă istorică”.

Liviu Brătescu este istoric și autor al mai multor articole și lucrări dedicate unor evenimente care au marcat istoria modernă a României, cât și evoluției liberalismului românesc: Monarhia în România, o evaluare. politică, memorie şi patrimoniu (2013, în colaborare), I.C.Brătianu şi politica externă a României (1866-1888) (2014), România la răscruce. Anul 1866 (2015), Regalitatea română. Perspective istoriografice (2018, în colaborare) etc.

”Domnul Liviu Brătescu revine la Vaslui, iar acest lucru se datorează tocmai impactului pe care prezența și informațiile dumnealui le-au avut în rândul iubitorilor bibliotecii noastre și în rândul celor interesați de evenimentele-cheie ale trecutului nostru. Vă așteptăm, ca de fiecare dată, cu drag și cu nădejdea ca, la finalul activității, să ne îmbogățim cunoștințele în acest domeniu”, a spus Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene.

Articolul precedentPrimăria Bârlad vinde încă un imobil unde a funcționat o centrală termică
Articolul următorBârlădean căutat pentru spargeri de locuințe în Belgia, prins de polițiștii de la Transporturi Feroviare