Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit în cursul nopții cu două autospeciale în localitatea Ivești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
„La sosirea echipajelor de intervenție, proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 83 ani fusese scoasă din casă de către vecini, iar incendiul se manifesta cu violență la o anexă a casei, la acoperiș și într-o cameră. Proprietara imobilului a suferit un atac de panică și a fost transportată la Spitalul municipal Elena Beldiman din Bârlad.
S-a acționat pentru limitarea incendiului, iar după circa trei ore acesta a fost lichidat. Au fost distruse circa 150 mp acoperiș pe astereală din lemn, un pat, și o fereastră. Au fost degradate trei uși, patru ferestre, și circa 50 mp tencuială”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt ISU Vaslui.
Cauza incendiului este în curs de cercetare. IPJ Vaslui continuă cercetările la fața locului.