Polițiștii rutieri vasluieni împart zilele acestea veste reflectorizante locuitorilor din mediul rural ce folosesc pentru deplasare carosabilul drumurilor județene sau naționale. Cele 2000 de veste provin din donații și vor fi împărțite cu sprijinul conducătorilor de tip taxi din municipiul Vaslui.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean VasluiServiciul Rutier Vaslui derulează zilele acestea, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, campania „O vestă pentru o Viață ce urmărește reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicate persoane care folosesc pentru deplasare drumurile județene sau naționale și nu sunt echipate corespunzător.

Astfel, începând de ieri,  polițiștii rutieri vasluieni, cu sprijinul conducătorilor auto de tip taxi din municipiul Vaslui au început împărțirea a 2000 de veste reflectorizante persoanelor din mediul rural.

Primii care au beneficiat de vestele reflectorizante au fost locuitorii din Mărașeni, Ștefan cel Mare și Rebricea, urmând ca activitățile campaniei să se extindă pe tot cuprinsul județului.

Mulțumim tuturor persoanelor care au donat veste pentru buna derulare a campaniei și de asemenea, mulțumim voluntarilor care ne ajută în distribuirea acestora.

SĂRBĂTORI FERICITE !!

Articolul precedentVIDEO. Spiritul Crăciunului a ajuns și la două familii nevoiașe din Bârlad și Perieni
Articolul următorEroii Revoluției, comemorați la Vaslui!