Comisia de Dialog Social, ședință desfășurată la Prefectura Vaslui

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui va monitoriza în continuare modul de respectare a prevederilor legale

PS Ignatie a oficiat slujba de înmormântare a părintelui Godfrey O’Donnell

„Părintele Godfrey O’Donnell a fost, pentru toţi românii care i-au solicitat ajutorul şi sfatul, un adevărat înger.

Autorii actelor de vandalism, identificați!

Documentele întomite de polițiștii locali, împreună cu o sesizare de identificare a celui de-al treilea autor

Un tânăr din Vutcani a ajuns în arest după ce a...

Duminică, 16 februarie a.c., împotriva bărbatului a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore

Autoturism furat din Franța, descoperit în Vama Albița

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt

Incendiu de vegetație în Muntenii de Sus! FOTO

De asemenea și Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din comuna Hoceni participă cu o autospecială. Acțiunea este în dinamică.

Resturi umane, osoase, descoperite sub un pod care leagă Bârladul de...

Dacă în urma expertizei IML se va dovedi că oasele conțin ADN uman, polițiștii vor avea o misiune destul de grea

Achiziție nouă la Zoo: 2 tigri bengalezi; sensul giratoriu de la...

Primarul Dumitru Boroș a susținut astăzi la sediul Primăriei Bârlad o conferință de presă în care a prezentat aspecte și stadiul proiectelor în derulare, inclusiv a celor cu fonduri europene.

Circulație îngreunată pe DE581 după ce un autotren s-a răsturnat la...

Circulația a fost blocată pe un sens de mers.

Război total: „Să vă fie rușine domnule Bouroș Pinochio de Bârlad…”

Acuze deosebit de grave ale fostului director DRDP Iași, Mugurel Laicu, care a recționat printr-o scrisore deschisă