Poliția Locală Bârlad și un cititor, reacție promptă după un articol marca Realitatea

r1
La nici o săptămână după ce Realitatea de Vaslui a publicat un material video în care se semnala gestul unor indivizi care descărcau moloz lângă niște tomberoane de pe domeniul public, Poliția Locală Bârlad a reacționat prompt și i-a identificat pe cei doi protagoniști ai filmării.
De mare ajutor le-a fost însă un cititor care a contactat polițiștii după ce a citit materialul nostru.
Neavând prea multe indicii decât câteva imagini cu doi indivizi care descărcau moloz în imediata apropiere a unor tomberoane din zona fostului supermarket Interex, polițiștii locali au reușit să-l identifice până la urmă pe proprietarul autoutilitarei care apărea pe filmare. Un indiciu extrem de important le-a fost oferit de un bârlădean care, după ce a citit articolul de pe Realitatea de Vaslui, i-a contactat pe polițiștii locali.Proprietarul autoutilitarei a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 de lei, cu posibilitatea de plăti 250 de în termen de 15 zile.„A fost identificat cetățeanul care descărca din autoutilitară și au fost luate măsuri conform legii, fiind amendat cu 500 de lei, sancțiunea reducându-se la jumătate dacă este achitată în termen de 15 zile. Ne-a fost de folos un cetățean de bună-credință care după ce-a văzut materialul ne-a furnizat un element important pentru identificarea autorilor.Le mulțumim pe această cale oamenilor care se implică și ajută polițiștii locali atunci când li se solicită ajutorul și nu numai”, a declarat pentru Realitatea de Vaslui, directorul Poliției Locale Bârlad - cms.sef (r) Vasile Chelaru.https://www.youtube.com/watch?v=tO-tejgepT8
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:59 - Accident grav în Huși: intervenție de urgență după o coliziune între două autoturisme. Cinci persoane au fost implicate
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News













