O femeie din localitatea Roșiești – județul Vaslui, a născut la domiciliu apoi a solicitat ajutorul medicilor pentru a ajunge la spital. Până la sosirea ambulanței, bebelușul a decedat. Totul s-a petrecut în luna noiembrie 2018.

Echipajul medical de pe ambulanță a transportat femeia ce tocmai născuse la spital, alături de ea luând și cadavrul bebelușului, acest lucru fiind împotriva protocolului. Conform legii, ambulanțierii trebuiau să anunțe poliția.

Din acest motiv, procedurile pentru eliberarea certificatului de deces au devenit extrem de greoaie, nici la două luni de la deces trupul nou-născutului nefiind înhumat.

„În luna noiembrie a anului trecut am primit din partea cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean o sesizare cu privire la decesul nou-născutului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, fiind aşteptate rezultatele necropsiei, examen care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Articolul precedentSilviu Avădanei, unul dintre cei 7 violatori din Vaslui, a fost eliberat!
Articolul următorUnirea Principatelor va fi marcată de muzeul din Vaslui