Situație halucinantă în sediul primăriei Bârlad, unde conducerea instituției a ignorat o sesizare și a făcut front comun în jurul purtătorului de cuvânt, care era suspectat că se află sub influența băuturilor alcoolice. În loc să-l ia la întrebări pe cel indicat și să se verifice dacă acuzațiile sunt sau nu întemeiate și să se înlăture în acest mod eventualele dubii, secretarul primăriei a venit țintit să vadă cine e cel care îndrăznește să ceară testarea unui funcționar public cu etilotestul. Totul s-a petrecut joi, 27 iunie, după ședința de CL.

Încă din timpul ședinței de Consiliu Local, o parte din jurnaliștii prezenți au primit informația cum că purtătorul de cuvânt al primăriei Bârlad, Adrian Arnăutu, s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, în timp ce discuta cu el pe holul instituției, unui jurnalist i s-a părut că emană halenă alcoolică, iar atitudinea sa în conversațiile purtate ar fi oarecum nefirească, cu răspunsuri evazive și cuvinte nearticulate corect.

La sfârșitul ședinței, l-am așteptat pe primarul Dumitru Boroș pentru a-i comunica cele observate și am cerut în mod expres testarea funcționarului public cu aparatul etilotest. Acesta a mers însă la secretarul instituției, Cătălin Haret și i-a comunicat despre aspectul semnalat de jurnaliști și despre solicitarea testării cu aparatul alcooltest a funcționarului public Adrian Arnăutu.

Acesta a venit val-vârtej în biroul purtătorului de cuvânt și fără ca măcar să-l întrebe ceva legat de sesizare, s-a postat în fața reporterului Realitatea cu care a purtat un dialog în care n-a știut să explice condițiile în care se face testarea cu etilotestul a unui funcționar public.

Redăm integral dialogul:

R: Putem să verificăm un angajat dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice?

Cătălin Haret: În ce calitate sunteți?

R: Trebuie să am o calitate anume?

Cătălin Haret: Bineînțeles!

R: Sunt de la presă.

Cătălin Haret: Și ce, presa are… Domnul primar m-a întrebat… Nu are, nu există competența presei…

R: Am făcut o întrebare, nu am dat dispoziție… În ce condiții poate fi testat un angajat cu etilotestul în timpul programului, vă întreb?

Cătălin Haret: E stabilit în regulamentul… în ROF-ul nostru… de organizare și funcționare a instituției…

R: Păi și nu e public? Nu ne spuneți și nouă, în ce condiții?

Cătălin Haret: Ba da e și afișat pe site…

R: Ok, dacă eu sun la 112 acum și vine poliția, se poate verifica?

Cătălin Haret: La 112, sunați în caz de urgență. Care e urgența evenimentului?

R: Un funcționar public.. eu am suspiciunea, nu acuz, că a consumat băuturi alcoolice.

Cătălin Haret: Dumneavoastră puteți suna oricând la 112 din punctul meu de vedere.

R: Eu acum vă spun dumneavoastră: în condițiile de față, puteți să-l testați sau nu? Vă întreb!

Cătălin Haret: Dacă apreciem, da, putem oricând…

R: Ok… și cum apreciați dumneavoastră? Care sunt criteriile după care apreciați dumneavoastră?

Cătălin Haret: Nu știu domnu’….

R: Păi tocmai ați spus „că dacă apreciem!”. Poftim, vă întreb acum: cum apreciați dumneavoastră?

Văzând că secretarul Cătălin Haret este vizibil încurcat și pus în dificultate de întrebările reporterului Realitatea, primarul Dumitru Boroș a intervenit și a încercat să deturneze discuția, motivând că purtătorul de cuvânt a fost cu el toată ziua și nu a avut când să consume băuturi alcoolice.

Front comun și „competiție” acerbă în a furniza alibiuri

Fără să realizeze, atât Dumitru Boroș cât și Adrian Arnăutu, s-au încurcat în declarații, edilul susținând că subordonatul a fost în primărie de la ora 13:00, iar acesta din urmă afirmând că a fost pe teren cu edilul-șef care s-a aflat în ședință de CL timp de cca. două ore și jumătate.

Mai mult, consilierul personal al primarului, Tudor Costel, a intervenit și el susținând că pe întreg parcursul zilei Adrian Arnăutu s-a aflat în prezența sa. Afirmație care însă nu poate garanta nici pe departe dacă purtătorul de cuvânt a consumat sau nu, băuturi alcoolice.

Ca și cum nu ar fi fost deajuns, consilierul PNL – Geanina Radu a sărit și ea în apărarea funcționarului întrebând reporterul Realitatea dacă este organ de poliție. Asta, în condițiile în care ședința de Consiliu Local se terminase de mult, iar discuția avea loc în camera unde își desfășoară activitatea purtătorul de cuvânt și consilierii personali ai primarului.

Cum reclami un funcționar public pentru o abatere? Nu poți.

Discuțiile au degenerat și un lucru a fost cât se poate de clar: toți cei de față (primarul Boroș, secretarul Haret, consilierul personal Tudor, consilierul local Radu) nu au făcut decât să încerce să găsească motive prin care să împiedice testarea cu etilotestul a funcționarului public Adrian Arnăutu.

Dacă jurnaliștii s-au lovit de acest refuz categoric, în prezența „vârfurilor” din Primăria Bârlad, la ce mai poate spera un simplu contribuabil care se consideră nedreptățit de un angajat/funcționar public?

Cine este Adrian Arnăutu?

Adrian Arnăutu este purtător de cuvânt în cadrul Biroului de Presă în urma susținerii unui concurs din data de 7 mai 2018, după ce la precedentul concurs organizat pentru aceeași funcție, în cursul aceluiași an, a uitat să intre în sală.

Voci apropiate anturajului acestuia spun că Adrian Arnăutu se lăuda că postul respectiv a fost scos la concurs, cu „dedicație specială” pentru el, deoarece în primă fază s-a cerut ca toți aspiranții la scaunul de purtător să posede studii de jurnalism, condiție pe care doar el o îndeplinea. Probabil „cineva” și-a dat seama că dacă proaspătul ocupant va face „greșeli capitale”, exclusivitatea de concurs dedicat va fi arma principală în a reproșa administrației modul de angajare. Ulterior, s-a renunțat la cerința cu studiile de jurnalism, candidatul reușind să intre și în sală.

Adrian Arnăutu a fost prins conducând un autoturism în anul 2017, sub influența băuturilor alcoolice, drept pentru care a fost trimis în judecată iar sentința definitivă în dosarul său a venit exact la patru zile după angajarea sa în postul de purtător de cuvânt. Cu alte cuvinte, la data susținerii concursului, Adrian Arnăutu avea cazierul curat, el beneficiind de prezumția de nevinovăție a unei persoane în curs de judecată.

Pe 11 mai 2018, Curtea de Apel Iași dă sentința finală pentru Adrian Arnăutu și anume 10 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, plus 60 de zile de muncă în folosul comunității, neremunerată.

De asemenea, instanța a decis și un termen de încercare de 2 ani, timp în care dacă inculpatul săvârșește o altă abatere de la lege, cele 10 luni vor trebui executate într-un penitenciar.

Biroul de presă, prompt doar când trebuie să se războiască cu jurnaliștii

Din luna decembrie 2018, comunicatele de presă din partea instituției publice s-au rărit până la aproape deloc, informările fiind postate pe site-ul propriu sau transmise „preferențial”.

Comunicatele unui birou de presă, într-o țară normală, nu ar trebui să conțină urme de influență personală a celui care le compune și remite. La Bârlad, o parte dintre funcționarii publici au uitat ce implică acest statut și au un comportament imperios-agresiv față de contribuabil, fie el și cel care activează în presa locală.

În cazul de față, era simplu dacă nu era nimic de ascuns, să se supună unui test și nu se mai mergea pe principiul „Cine se scuză, se acuză”.

Articolul precedentȘtefan cel Mare va fi omagiat la Podul Înalt
Articolul următorATENȚIE șoferi! Poliția derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.