Vineri, 15 martie, de la ora 15.00, preț de 15 minute, Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, anunță că își va întrerupe activitatea, în semn de protest și pentru a atrage atenția asupra lipsei infrastructurii din zona Moldovei.

„Am luat decizia de a participa la această formă de protest întrucât zona în care se află Bârladul a fost dintotdeauna vitregită în privința infrastructurii rutiere. Lucru care a atras după sine și o lipsă acută de interes din partea investitorilor, care, inevitabil, în timp ne-a adus în situația de față: fără locuri de muncă și, din păcate, fără premise reale de dezvoltare pe viitor. Vreau să punctez că intenția mea și a celor care care mi se vor alătura acestei forme de protest este doar de a atrage atenția că situația nu mai poate continua și că se impune o abordare mult mai atentă a problemei infrastructurii rutiere din toată zona Moldovei, în special a Bârladului, care a ajuns cea mai săracă localitate din județul Vaslui, din România și chiar din Uniunea Europeană”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

În eventualitatea în care toți angajații Primăriei Bârlad se vor alătura și ei acțiunii de protest, programul de lucru al instituției va fi prelungit în ziua de vineri, 15 martie, până la ora 16.15.

Articolul precedentDoi tineri din Zorleni, arestați în Londra, după ce au omorât în bătaie un român
Articolul următorGrefierii vasluieni au intrat în grevă japoneză