Ieri s-a semnat, la Piatra Neamț, contractul de finanțare Regio în valoare nerambursabilă de 3,9 milioane Euro pentru dezvoltarea sistemului public de transport în comun al Municipiului Bârlad, prin achiziția de autobuze electrice în scopul reducerii emisiilor de carbon.
Obiectivele sunt ca după primul an de operare a investiției să se reducă cu 3,2% emisiile de echivalent CO2 din transport; reducerea cu 8,4% a deplasărilor cu autoturisme private în favoarea transportului public; promovarea unei mobilități incluzive, prin facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la sistemul de transport public electric.
În completare, proiectul presupune și dezvoltarea sistemului de management inteligent al traficului prin achiziționarea a 10 sisteme de monitorizare prin GPS, pentru localizarea autobuzelor în trafic, precum și instalarea a 10 ecrane digitale de informare în timp real a pasagerilor, privind următoarele stații, amplasate în mijloacele de transport în comun.
„Ne bucurăm să contribuim în procesul de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon, în Regiunea Nord-Est. Felicitări Primăriei Municipiului Bârlad, prin primarul Dumitru Boroș și mult succes în implementarea acestui proiect frumos și ambițios.”, a precizat în comunicatul oficial trimis, Vasile Asandei, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est – Piatra Neamț.