Mai multe parcări din municipiul Bârlad au fost reamenajate, iar acolo unde situația a permis, au fost supralărgite, fiind creat un număr de cincizeci de locuri în plus.
Zilele trecute, parcările din zona Cinematografului Victoria și Cinema Bârladul au trecut printr-un proces de regândire și reamenajare, străzile Comuna din Paris și Sucevei fiind lărgite, în acest moment având capacitatea de trafic aproape dublă.
„Creșterea accentuată a numărului de autoturisme, în special, a devenit o problemă serioasă pentru infrastructura actuală. Din acest motiv a trebuit să regândim unele parcări și unele străzi. După supralărgirile de pe străzile Constantin Hamangiu, George Enescu, Carpați, General Naumescu, Hotin sau pe unele alei dintre blocuri, au fost create locuri noi de parcare, peste tot pe unde a fost posibil. Credem că, până acum, s-au realizat cam 150-200 de noi locuri, însă, în continuare, ne vom îndrepta atenția și spre alte zone cu mari aglomerări de vehicule, pregătind de acum proiectele pentru primăvara anului viitor”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Investiția în cele două parcări, precum și în supralărgirea arterelor menționate a fost de circa 200.000 lei, bani proveniți din bugetul local.