O tânără de 18 ani, însărcinată, a ajuns la spital în urma unui accident rutier

O tânără de 18 ani, însărcinată, a ajuns la spital în urma unui accident rutier
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare /deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs în localitatea Crasna, comuna Albești.

La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că în accident au fost implicate două autovehicule (un TIR și un microbuz) în care se aflau 21 persoane și exista o victimă.
Echipajul de prim ajutor a evaluat starea persoanelor implicate în accident, dintre acestea doar o persoană de sex feminin necesitând îngrijiri medicale. Victima, în vârstă de 18 ani și însărcinată, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată cu fractură de membru inferior.
Circumstanțele și cauzele producerii acestui accident rutier vor fi stabilite de institutiile abilitate în acest sens.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:16 - Zelenski respinge „aderarea simbolică” a Ucrainei la UE: „Merită statut deplin, nu de fațadă”
- 16:38 - Jaqueline Cristian, calificare dramatică în turul 3 la Madrid: a salvat 3 mingi de meci într-un meci ce a durat 3 ore
- 16:05 - UE deblochează ajutorul pentru Ucraina: acord de 90 de miliarde de euro și sancțiuni suplimentare pentru Rusia
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News