Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru doi copii încredințați de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui asistenților maternali.

Copii au fost încreștinați prin grija a două persoane cu suflet mare, care au primit să le fie nași, doctorița Cristina Tiron și Cristina Ștefan.

Slujba a fost oficiată în Capela DGASPC Vaslui, din soborul de slujitori făcând parte părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi și părintele protopop Adrian Chirvasă.

Părintele Episcop Ignatie a explicat tuturor celor prezenți semnificațiile momentelor ce alcătuiesc slujba Sfântului Botez, îndemnându-i la reflecție asupra făgăduințelor făcute de nași în numele pruncilor: „Să ne străduim să oferim copiilor noștri un mediu propice din punct de vedere spiritual. Nu reușim să transmitem pace în jurul nostru pentru că ne locuiesc păcatele. Iar ele înseamnă întuneric, agitație și foarte multă neliniște. Răspunsul dat de nași la întrebarea: „Te unești cu Hristos?”, constituie un adevărat program de viață creștină. Hristos ne iubește și când noi nu merităm lucrul acesta! Ceva din dragostea lui Dumnezeu se reflectă în dragostea mamei față de copii”.

Cei doi prunci botezați, Andrei și Parascheva-Mădălina, vor râmâne pe mai departe în grija asistenților maternali desemnați de DGASPC Vaslui.

Articolul precedentLiga a 4-a, în stand by!
Articolul următorSpurgeon, finalistă la Festivalul Drepturilor Copilului