A MURIT ACTORUL VALENTIN MIHALI

A MURIT ACTORUL VALENTIN MIHALI
Trupul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii Sfântul Nicolae - Ungureni
Nume emblematic al teatrului românesc, Valentin Mihali s-a stins din viață la 76 de ani.
Cu o carieră ce a marcat aproape cinci decenii de artă scenică, actorul a fost o figură definitorie pentru publicul craiovean și nu numai.
De la debutul său în anii ’70 și până la ultimele roluri, maestrul a dovedit o versatilitate rar întâlnită, fiind un punct de referință în teatrul contemporan, transmite Radio România Oltenia Craiova.
Valentin Mihali, unul dintre cei mai respectați actori ai scenei craiovene
Născut la Arad, în 13 aprilie 1949, Valentin Mihali și-a dedicat întreaga viață scenei.
Primii pași în teatru i-a făcut în stagiunea 1977-1978, pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, unde a impresionat din start cu 8 roluri într-un singur spectacol, sub îndrumarea regizoarei Georgeta Tomescu.
De altfel, actorul a rămas fidel acestei scene până la finalul vieții, contribuind esențial la prestigiul instituției.
De-a lungul carierei, a jucat în peste 20 de producții regizate de Mircea Cornișteanu și a colaborat cu nume de referință ale regiei, precum Silviu Purcărete, Bocsárdi László și Robert Wilson. Printre rolurile sale cunoscute se numără Arturo Ui, Sancho Panza și Ariel, interpretate cu o profunzime și un rafinament care au rămas în memoria publicului.
Valentin Mihali a fost recompensat cu Medalia Meritul Cultural clasa a III-a și cu aprecierea sinceră a colegilor și spectatorilor.
"Am fost în turneu cu motorul Purcărete şi uleiul Boroghină. Un ulei bun, ca să zic aşa. Animat de a promova marea cultură. Faptul că noi lucrăm cu Purcărete e un act de mare cultură. Şi să fim şi prieteni, golani! în sensul bun al cuvântului. Îi place să fie cu noi. Să descopere. El din orice face ceva. Din sărăcie. El se confruntă cu viaţa ca şi noi”, mărturisea Valentin Mihali într-un interviu.
Trupul neînsuflețit va fi depus la capela bisericii Sfântul Nicolae - Ungureni, duminică după prânz.
Înmormântarea va avea loc luni, ora 13.00, la cimitirul Ungureni, anunță Teatrul Naţional Craiova.
Citește și:
- 14:11 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Nicușor Dan l-a primit pe liderul de la Kiev la Palatul Cotroceni
- 11:47 - Revoluție în domeniul sănătății. Dosarul electronic al pacientului devine realitate după 36 de ani de așteptare
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 11:28 - Cuplu acuzat de o a doua crimă, comisă pentru bani, în județul Vaslui
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











